De:Alex Oros
Depresie
Tratamentul depresiei cu lumina
Tratamentul depresiei implica, mai ales in cazul depresiilor sezoniere, recurgerea la adjuvante. Luminozitatea ambianta si alternanta ei diurna si sezoniera au fost implicate in variatiile de dispozitie si in aparitia tulburararilor depresive specific.
Pentru intelegerea mecanismelor au fost emise diferite ipoteze si diferite tratamente cu lampi care produc lumina. Dar nu orice tip de lumina, ci puternica, intense, asemanatoare cu cea a luminii solare.
Ideea de a folosi lumina pentru tratamentul depresiei a aparut inca din 1989, Canadian Journal of psychiatry publicand un articol in aceasta privinta.
Studii mai recente, din 2008, au abordat de asemenea tratamentul depresiei prin luminoterapie. Au fost analizate trei directii.
Comparatiile de eficienta a luminoterapiei in depresia sezoniera si in depresia non-sezoniera.
Comparatii despre eficienta luminoterapiei fara antidepresive, cu un placebo – o lumina de intensitate redusa (in depresia sezoniera).
Comparatii de eficienta a luminoterapiei ca tratament adjuvant la un tratament antidepresiv, cu un placebo – o lumina cu intensitate scazuta – in depresia sezoniera.
Studiile primului subgroup au aratat ca luminoterapia a avut o eficienta mai scazuta in depresiile non-sezoniere, comparativ cu depresiile sezoniere.
Studiile celui de-al doilea subgrup au indicat rezultate contradictorii. Trei studii au evidentiat o eficienta superioara a luminoterapiei in raport cu placebo lumina normala. Patru studii n-au semnalat nicio diferenta.
In fine, patru din cele cinci studii ale subgrupului al treilea au aratat rezultate pozitive.
Pentru autorii studiilor, rezultatele obtinute au furnizat elemente preliminare in favoarea eficientei luminoterapiei ca adjuvant la un tratament antidepresiv…
Tratamentul prin homeopatie
Homeopatia constituie o abordare complementara in care se confrunta adesea simpatia publicului si ostilitatea profesionistilor non-homeopati. Acestia din urma argumenteaza ca pilulele homeopate nu contin niciun principiu activ in urma dilutiilor care stau la baza producerii lor.
Intr-un articol de specialitate aparut in revista Homepathy, autorii au identificat doua studii controlate randomizate care au examinat eficienta homeopatiei in depresie ca diagnostic initial si un studiu despre depresia secundara cu un sindrom de oboseala cronica, precum si alte 50 studii de caz. Nici unul dintre studiile identificate nu corespundea stadardelor actuale de norme metodologice pentru studiile de eficienta. Rarele studii controlate au inclus doar cativa pacienti si rezultatele lor au fost folosite la un nivel redus. Concluziile autorilor au fost ca n-au existat date de pe urma carora sa se traga o concluzie in privinta eficientei homeopatiei in tulburarile depresive.