Tratamentul depresiei 05 sept. 2020

De:Alex Oros

Depresie

Tratamentul depresiei prin metode complementare

Tratamentul depresiei cu lumina

Tratamentul depresiei implica, mai ales in cazul depresiilor sezoniere, recurgerea la adjuvante. Luminozitatea ambianta si alternanta ei diurnal si sezoniera au fost implicate in variatiile de dispozitie si in aparitia tulburararilor depresive specific.

Pentru intelegerea mecanismelor au fost emise diferite ipoteze si diferite tratamente cu lampi care produc lumina. Dar nu orice tip de lumina, ci puternica, intense, asemanatoare cu cea a luminii solare.

Ideea de a folosi lumina pentru tratamentul depresiei a aparut inca din 1989, Canadian Journal of psychiatry publicand un articol in aceasta privinta.

Studii mai recente, din 2008, au abordat de asemenea tratamentul depresiei prin luminoterapie. Au fost analizate trei directii.

Comparatiile de eficienta a luminoterapiei in depresia sezoniera si in depresia non-sezoniera.

Comparatii despre eficienta luminoterapiei fara antidepresive, cu un placebo – o lumina de intensitate redusa (in depresia sezoniera).

Comparatii de eficienta a luminoterapiei ca tratament adjuvant la un tratament antidepresiv, cu un placebo – o lumina cu intensitate scazuta – in depresia sezoniera.

 

Studiile primului subgroup au aratat ca luminoterapia a avut o eficienta mai scazuta in depresiile non-sezoniere, comparativ cu depresiile sezoniere.

Studiile celui de-al doilea subgrup au indicat rezultate contradictorii. Trei studii au evidentiat o eficienta superioara a luminoterapiei in raport cu placebo lumina normala, iar patru studii n-au semnalat nicio diferenta.

In fine, patru din cele cinci studii ale subgrupului al treilea au aratat rezultate pozitive.

Pentru autorii studiilor, rezultatele obtinute au furnizat elemente preliminare in favoarea eficientei luminoterapiei ca adjuvant la un tratament antidepresiv…

Tratamentul depresiei prin homeopatie

Homeopatia constituie o abordare complementara in care se confrunta adesea simpatia publicului si ostilitatea profesionistilor non-homeopati. Acestia din urma argumenteaza ca pilulele homeopate nu contin niciun principiu activ in urma dilutiilor care stau la baza producerii lor.

Intr-un articol de specialitate aparut in revista Homepathy, autorii au identificat doua studii controlate randomizate care au examint eficienta homeopatiei in depresie ca diagnostic initial si un studiu despre depresia secundara cu un sindrom de oboseala cronica, precum si alte 50 studii de caz. Nici unul dintre studiile identificate nu corespundea stadardelor actuale de norme metodologice pentru studiile de eficienta. Rarele studii controlate au inclus doar cativa pacienti si rezultatele lor au fost folosite la un nivel redus. Concluziile autorilor au fost ca n-au existat date de pe urma carora sa se traga o concluzie in privinta eficientei homeopatiei in tulburarile depresive.

 

Depresia clinica 06 apr. 2018

De:Alex Oros

Depresie

Depresia. Tratamentul ei de-a lungul timplui

Depresia clinica vs posedare

Depresia clinica este cea mai neinteleasa dintre toate bolile, insa tendinta noastra actuala de a-i stigmatiza pe cei care sufera de ea nu reprezinta decat o reflectare palida a ceea ce se intampla in trecut. Scrierile de inceput descriu persoanele care se aflau intr-o stare de recluziune extrema, dintre care multi sufereau de depresie clinica probabil, ca fiind… posedati. Acest model demoniac strabate intreaga literatura a Greciei Antice, desi Hipocrate. Care, probabil ca a reprezentat un consortiu medical al vremii, punea accentul pe o abordare mai umanista si mai descriptiva. El a fost primul care a descris „depresia”, o reflectare a faptului ca simptomele sau comportamentele pot fi produse de procese psihologice.

Depresia – putina istorie

Autorii romani si evrei erau in favoarea modelului posedarii in cazul bolilor mintale si acesta apare in Biblie nu doar o data. Pe intregul cuprins al Europei, posedarea si vrajitoria erau explicatiile preferate ale schimbarilor suferite de o persoana in cursul bolii depresive si a altor boli care afecteaza mintea, chiar pana la mijlocul secolului XVIII si in America de Nord chiar pana mai tarziu. Tratamentul era simplu si brutal si era prezentat in Malleus Malleficarum, publicat in 1486.

In Evul Mediu, depresia era privitia ca rezultand de pe urma unui exces al functiilor ficatului, care ar fi condus la acumularea de „bila neagra”.

Depresia in viziunea lui Kraepelin

La sfarsitul secolului XIX, situatia incepe sa se imbunatateasca pentru persoanele care erau tratate in azile. Insa, din descrierile existente, numai cele care erau considerate un pericol pentru societate primeau tratamente. Numai cateva dintre ele ar fi suferit de boli depresive severe, majoritatea suferind de schizofrenie sau handicapuri mintale severe. Un profesor german de psihiatrie, Emil Kraepelin, a fost cel care a prezentat pentru prima oara „modelul medical” al afectiunilor psihologice, chiar la inceputul secolului XX. El admitea ca simptomele psihologice cum ar fi cele ale schizofreniei, maniei si depresiei probabil ca aveau baze fizice, desi pana in acel moment nu erau cunoscute. Acesta a fost un pas urias in directia conceptului potrivit caruia cei care, din cauza simptomelor lor nu pot participa la viata sociala,, erau mai curand bolnavi, decat rai sau degenerati.

Terapia electroconvulsiva

Cam in aceeasi perioada in care scria Kraepelin, Freud si apropiatii lui isi intareau teoria. In sfarsit, cineva scotea la iveala concepte care puteau fi transpuse in tratamente. Freud nu a respins modelul medical al tulburarilor psihologice, el credea ca, in cele din urma, un anumit suport fizicdin creier era raspunzator pentru toate tulburarile mintale. Insa el recunostea, de asemenea, ca procesele psihologice si fiziologice nu pot fi separate; mintea rezida in structura fizica a creierului.

Terapia electroconvulsiva (TEC) a izvorit din observatiile, facute in anii ’30, ca persoanele care sufereau de epilepsie si depresie tindeau sa se bucure de o imbunatitire a starii lor psihice cand treceau prin perioade de atacuri deosebit de frecvente. Conc1uzia evidenta a fost aceea de a le induce atacuri persoanelor care altfel nu le-ar fi avut. Initial, s-a realizat acest lucru prin injectarea unor substante chimice si prin alte masuri, cum ar fi folosirea unor lumini stroboscopice. Cea mai eficienta metoda a fost considerata a fi trecerea unui curent electric intre doi electrozi plasati pe tample.

TEC a dat roade. A fost primul tratament care a insemnat cu adevarat ceva pentru pacientii grav bolnavi care, prin natura simptomelor lor, erau incapabili sa ia parte la orice forma de terapie verbala. Intr-adevar, unele suflete nefericite, care fusesera inchise in azile vreme de ani de zile, au capatat o noua speranta de viata normala.

Antidepresive

Un progres a fost reprezentat de punerea la punct a medicamentelor antidepresive. Primul, iproniazida, era folosit la inceputul anilor ’50 ca medicament antituberculos in marile spitale de ftiziologie ale vremii. Pacientii se dadeau in vant dupa el, deoarece le provoca stari euforice. Insa asistentele nu erau la fel de entuziaste in privinta pacientilor maniaci care se vanturau de colo-colo, tulburandu-le saloanele. Asa incat a incetat utilizarea sa ca antibiotic. Pe de altii parte, cand le era administrat pacientilor depresivi, avea un efect la fel de spectaculos, cel putin in unele cazuri. Astfel s-a nascut prima clasa de antidepresive – Inhibitorii Monoamin-Oxidazei (IMAO).

Imipramina

Apoi, s-a observat ca imipramina, un medicament utilizat pentru tratamentul bolii Parkinson, le ridica moralul pacientilor deprimati care sufereau de parkinson, intr-un mod permanent, care indica faptul ca nu era vorba doar despre un stimulent.

Medicii au observat ca reserpina, un medicament hipotensiv, producea o gama de simptome imposibil de distins fata de cele ale depresiei clinice. Acest medicament actioneaza prin scaderea nivelului unui neurotransmitator chimic, noradrenalina. Medicii au pus observatiile acestea cap la cap si au emis ipoteza ca o lipsa a noradrenalinei in anumite regiuni ale creierului ar putea constitui cauza bolii. Faptul ca imipramina marea in mod considerabil nivelul noradrenalinei disponibile in exact aceleasi regiuni ale creierului a confirmat teoria. De fapt, s-a descoperit ca acest medicamentpotenta actiunea unui alt neuro-transmitator chimic, serotonina. In mod logic, s-a descoperit ca acest compus chimic era chiar si mai important in depresii decat noradrenalina. Aparitia imipraminei, primul antidepresiv triciclic, urmat rapid de amitriptilina si apoi de o multime de altele, a schimbat viata a milioane de persoane care sufereau de depresie clinica.

Anii ’60

Continua avansul psihoterapiilor. In anii ’60 si ’70 se dezvolta psihoterapia comportamentala. Psihoterapeutul comportamental nu este interesat de trecutul tau; ceea ce faci acum, pe moment, este tot ce conteaza. El preda tehnici si induce o schimbare in actiuni care sa faca posibila o functionare mai buna. Tehnicile comportamentale s-au dovedit foarte eficiente in tratarea persoanelor suferind de anxietate si prin urmare au un rol si in depresii, cele doua afectuni tinand sa mearga mana in mana.

Psihologii au inceput ulterior sa se concentreze asupra relatiilor dintre actiuni si ganduri. Au admis faptul ca persoanele deprimate tind sa aiba o gandire negativista si au emis ipoteza ca daca le-ar putea schimba felul de a gandi, ar putea fi influentata chiar boala, atat pe moment, cat si pe termen lung. Au avut dreptate.