DEPRESIA –  simptome, manifestari

Depresia – simptome si manifestari  reprezinta o prezentare a acestei tulburari care se manifesta subtil si, poate tocmai de aceea, merita sa stiti mai multe amanunte despre ea. De ce? Pentru ca,  in timp ce unii oameni merg la medic chiar si pentru o simpla raceala, altii ezita vreme indelungata sa faca acest pas – in cazul depresiei. Cam la fel se intampla si la noi, prezenta in cabinetul psihologului fiind amanata pana cand omul simte ca… nu mai poate. In cazul depresiei simte ca nu prea mai poate aproape nimic, iar putinele lucruri si actiuni pe care le mai face sunt lipsite de esenta, de consistenta si bucuria simplei placeri.

Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburari intalnita in randul populatiei. Riscul de a dezvolta o tulburare depresiva de-a lungul vietii este de 15%. Conform OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), in prezent, tulburarea depresiva este a patra cauza de dizabilitate, iar in anul 2020 se preconizeaza ca va ajunge pe locul doi, dupa bolile cardiovasculare.

In datele American Psychiatric Association (2000), incidenta tulburarii depresive majore ar fi de 1 % la barbati si 3 % la femei, varsta medie este de 40 ani pentru ambele sexe, 50 % din cazuri debutand inainte de 40 ani, iar 10 % dupa 60 ani.

SIMPTOMELE DEPRESIEI

Depresia se manifesta printr-o simptomatologie caracteristica, tabloul clinic fiind prezentat astfel:

Simptome si manifestari tipice ale tulburarii depresive sunt:

dispozitie deprimata pentru cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, neinfluentata de circumstante, prezenta continuu cel putin in ultimele doua saptamani.
pierderea interesului sau a placerii in activitati care in mod normal erau placute.
astenie, fatigabilitate.

Simptome aditionale intalnite frecvent in tulburarea depresiva sunt:

pierderea increderii in sine;
sentimente de vinovatie, de culpabilitate, de autorepros;
ganduri recurente de moarte sau sinucidere sau orice comportament de tip suicidar;
diminuarea capacitatii de concentrare (indecizie, sovaiala);
modificarea activitatii psihomotorii in sensul agitatiei sau inhibitiei psihomotorii
tulburari de somn, de exemplu insomnie, hipersomnie, somn superficial, neodihnitor;
modificari ale apetitului in sensul scaderii sau cresterii poftei de mancare, cu modificari corespunzatoare de greutate (cel putin 5% fata de greutatea din luna precedenta)

Alte simptome intalnite in tulburarea depresiva sunt:

constipatia care este o consecinta a sedentarismului, inhibitiei psihomotorii sau este un efect secundar al antidepresivelor
cefalee accentuata matinal sau in urma unor situatii stresante
dureri osteoarticulare, mai ales la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul coloanei dorso-lombare
modificari de instinct sexual cu scaderea marcata a libidoului.

pierderea interesului sau a placerii in activitati in mod normal placute;

lipsa reactiei emotionale la circumstante si evenimente externe placute;
trezirea matinala cu 2 ore mai devreme decat de obicei;
agravarea matinala;
dovezi evidente si obiective de lentoare sau agitatie psihomotorie;
scaderea marcata a apetitului, pierdere in greutate (frecvent definite ca 5% din greutatea corporala sau mai mult, in ultima luna), scaderea marcata a libidoului.

Depresia – DISPOZITIA

Persoana suferinda reclama o dispozitie deprimata, trista, disperata sau ca „fara chef”. Uneori este descrisa ca dispozitie iritabila sau anxioasa. In episoadele deosebit de severe aceasta dispozitie depresiva capata conotatii somatice, fiind descrisa ca dureroasa, mai severa decat cea mai intensa durere fizica.

Dispozitia deprimata din cadrul unui episod depresiv este relatata ca fiind diferita calitativ de tristete sau de doliu. Exista cazuri in care dispozitia depresiva este negata, dar poate fi evidentiata prin interviu. Unii pacienti au un prag scazut pentru plans, altii in schimb prezinta o scadere a reactivitatii emotionale iar altii pun accentul mai curand pe acuzele somatice (cefalee, dureri epigastrice, dureri precordiale care nu au substrat organic) decat pe descrierea sentimentelor de tristete.

Depresia – PIERDEREA INTERESULUI SAU PLACERII

Sunt aproape intotdeauna prezente, chiar si in absenta dispozitiei depresive. Subiectii relateaza restrangerea sferei de interese, se simt mai putin interesati de hobby-uri, nu mai simt nici o placere pentru activitatile care anterior imbolnavirii erau considerate relaxante, distractive. Pacientii isi pierd interesul atat pentru ambianta cat si pentru propria persoana, inclusiv igiena, tinuta fiind in consecinta neangrijita.

Pacientii depresivi sunt indiferenti fata de orice, chiar si fata de activitatea sexuala, isi pierd interesul erotic, ceea ce duce la mari disfunctionalitati si in final la conflicte maritale. In cazuri extrem de severe, pacientii isi pierd sentimentele fata de partener, fata de copii, asa numita anestezie psihica dureroasa. Bolnavul se plange ca nu se mai poate bucura, induiosa, intrista, ca nu-si mai poate manifesta sentimentele fata de persoane apropiate, pacientul suferind, chiar de o maniera dureroasa, deoarece nu mai poate rezona afectiv. Acestei stari de paralizie emotionala i se pot asocia depersonalizarea, derealizarea.

FATIGABILITATEA, ENERGIA SCAZUTA, EXTENUAREA, SCADEREA RANDAMENTULUI, DIFICULTATI IN INITIEREA UNOR ACTIUNI

Sunt simptome relatate de catre pacientul depresiv cu toate ca activitatile pe care le efectueaza nu necesita multa energie. In episoadele depresive severe, chiar si sarcinile zilnice, cum ar fi spalatul, imbracatul dimineata sau mancatul sunt epuizante si par a necesita un efort considerabil. In formele severe pacientul descrie un sentiment de greutate in membre, ca si cum ar fi de plumb sau ca si cum s-ar deplasa prin apa.

Depresia – APETITUL

Este de obicei redus, majoritatea subiectilor afirma ca se straduiesc sa manance sau, in formele severe acestia descriu mancarea ca fiind fara gust. In formele de depresie atipica apetitul este uneori crescut; pacientii pot dori compulsiv anumite alimente cum sunt dulciurile sau alti hidrati de carbon. Cand modificarile de apetit sunt severe poate fi observata fie o pierdere a greutatii, fie o crestere a acesteia. Hiperfagia, alaturi de bradikinezie pot duce la obezitate si sindrom metabolic. Ambele tipuri de modificare a greutatii pot avea impact asupra imaginii si stimei de sine.

RITMUL SOMN-VEGHE

Este perturbat: cea mai comuna tulburare de somn fiind insomnia. Depresivii au de regula insomnie mediana (se trezesc in cursul noptii si apoi au dificultati in a readormi) sau insomnie terminala, (se trezesc cu cateva ore mai devreme decat este ora obisnuita si nu mai pot readormi). Atunci cand este prezenta si anxietatea, poate sa apara insomnia initiala, de adormire, (pacientul adoarme abea dupa o jumatate de ora, o ora dupa ce se aseaza in pat). In formele de depresie atipica, indivizii pot prezenta hipersomnie nocturna sau diurna.

MODIFICARILE PSIHOMOTORII

Includ agitatia sau lentoarea. Agitatia este rar intalnita in depresie si se manifesta prin incapacitatea de a sta linistit, mersul de colo-colo, frantul mainilor, frecarea tegumentelor, a hainelor sau a altor obiecte, tricotilomanie. O stare de agitatie extrema numita raptus melancolic poate sa apara brusc, la pacientii aparent linistiti.

Lentoarea este considerata unul dintre simptomele principale ale depresiei, manifestandu-se in vorbire, in gandire sau in miscarile corpului. Astfel este prezenta bradilalia, bradipsihia si bradikinezia. Lentoarea psihomotorie poate ajunge la intensitate extrema in cazul episoadelor depresive severe, manifestandu-se prin stupor sau catatonie (in cazul episoadelor depresive cu elemente catatone). In acest caz pacientul este incapabil sa indeplineasca pana si necesitatile primare. Lentoarea psihomotorie poate fi evaluata cu precizie de catre o scala dezvoltata de Daniel Widlocher si colaboratorii sai, scala numita Salpêtrière Retardation Scale.

SENTIMENTUL DE INUTILITATE SAU DE CULPA

Include aprecieri negative asupra propriei valori care nu corespund realitatii sau ruminatii in legatura cu erori minore din trecut. Sentimentul de inutilitate sau de culpa poate fi de intensitate deliranta (cand un individ este convins ca este raspunzator de „nenorocirile” lumii). Pacientul poate prezenta hiperprosexie pentru evenimentele negative ale vietii cu hipoprosexie pentru evenimentele pozitive, alimentandu-si astfel ideile prevalente negative.

IDEILE SUICIDARE

Gandurile de moarte se refera atat la ideile prevalente de inutilitate, cand pacientul nu-si mai gaseste rostul, gasind moartea o solutie posibila si o alternativa rezonabila (fara planuri specifice sau intentionale), cat si la planurile suicidare bine construite (modalitate, loc, timp) cu pregatirea activa a suicidului.

In depresiile de intensitate severa, chiar daca gandurile de suicid sunt permanente, adesea pacientul nu dispune de energia necesara pentru a le duce la bun sfarsit. Perioada cu risc maxim de suicid este perioada initiala a terapiei antidepresive: energia ameliorandu-se mai rapid comparativ cu dispozitia depresiva si ideile prevalente de inutilitate, pacientul este capabil sa duca la bun sfarsit planul sau suicidar.

Multi subiecti acuza deteriorarea capacitatii de a gandi, de a se concentra sau de a lua decizii. Secundar scaderii capacitatii de concentrare a atentiei apare hipomnezia, drept urmare cei care desfasoara activitati intelectuale sunt adesea incapabili sa realizeze performantele anterioare. La elevi, scaderea notelor poate demonstra concentrarea redusa a atentiei. La varstnicii cu episod depresiv major, dificultatile mnezice pot fi acuza principala, ceea ce face posibil stabilirea dignosticului eronat de dementa. Aceste tulburari cognitive se remit dupa tratamentul antidepresiv.

Depresia – TULBURARI ALE INSTINCTULUI SEXUAL

Scaderea dorintei sexuale apare atat la femei cat si la barbati, sub forma de frigiditate, respectiv impotenta; tulburarile pot avea consecinte maritale. Aditional, femeile pot prezenta amenoree. Frecvent, depresia este gresit considerata o consecinta a tulburarilor sexuale, pacientii urmand tratamente hormonale, temporizandu-se astfel tratamentul antidepresiv.

Simptomele somatice de tipul cefalee, dureri abdominale, dureri lombare, plapitatii, dureri genito-urinare, parestezii, etc, apar in cadrul depresiei mascate, dominand tabloul clinic.

DACA TE-AI RECUNOSCUT IN SIMPTOMATOLOGIA DESCRISA MAI SUS, NU INTARZIA SA IEI MASURI !

SANATATEA TA ESTE BUNUL CEL MAI DE PRET.

SUNA-MA LA TELEFON 0724.870.300 !

Depresiv sau posedat

Probabil ca depresia clinica este cea mai neinteleasa dintre toate bolile, insa tendinta noastra actuala de a-i stigmatiza pe cei care sufera de ea nu reprezinta decat o reflectare palida a ceea ce se intampla in trecut. Scrierile de inceput descriu persoanele care se aflau intr-o stare de recluziune extrema, dintre care multi sufereau de depresie clinica probabil, ca fiind… posedati. Acest model demoniac strabate intreaga literatura a Greciei Antice, desi Hipocrate, care probabil ca a reprezentat un consortiu medical al vremii, punea accentul pe o abordare mai umanista si mai descriptiva. El a fost primul care a descris „depresia”, o reflectare a faptului ca simptomele sau comportamentele pot fi produse de procese psihologice.

Putina istorie

Autorii romani si evrei erau in favoarea modelului posedarii in cazul bolilor mintale si acesta apare in Biblie nu doar o data. Pe intregul cuprins al Europei, posedarea si vrajitoria erau explicatiile preferate ale schimbarilor suferite de o persoana in cursul bolii depresive si a altor boli care afecteaza mintea, chiar pana la mijlocul secolului XVIII si in America de Nord chiar pana mai tarziu. Tratamentul era simplu si brutal si era prezentat in Malleus Malleficarum, publicat in 1486.

In Evul Mediu, depresia era privitia ca rezultand de pe urma unui exces al functiilor ficatului, care ar fi condus la acumularea de „bila neagra”.

Kraepelin

La sfarsitul secolului XIX, situatia incepe sa se imbunatateasca pentru persoanele care erau tratate in azile, insa, din descrierile existente, numai cele care erau considerate un pericol pentru societate primeau tratamente. Numai cateva dintre ele ar fi suferit de boli depresive severe, majoritatea suferind de schizofrenie sau handicapuri mintale severe. Un profesor german de psihiatrie, Emil Kraepelin, a fost cel care a prezentat pentru prima oara „modelul medical” al afectiunilor psihologice, chiar la inceputul secolului XX. El admitea ca simptomele psihologice cum ar fi cele ale schizofreniei, maniei si depresiei probabil ca aveau baze fizice, desi pana in acel moment nu erau cunoscute. Acesta a fost un pas urias in directia conceptului potrivit caruia cei care, din cauza simptomelor lor nu pot participa la yiata sociala,, erau mai curand bolnavi, decat rai sau degenerati.

Terapia electroconvulsiva

Cam in aceeasi perioada in care scria Kraepelin, Freud si apropiatii lui isi intareau teoria. In sfarsit, cineva scotea la iveala concepte care puteau fi transpuse in tratamente. Freud nu a respins modelul medical al tulburarilor psihologice, el credea ca, in cele din urma, un anumit suport fizicdin creier era raspunzator pentru toate tulburarile mintale. Insa el recunostea, de asemenea, ca procesele psihologice si fiziologice nu pot fi separate; mintea rezida in structura fizica a creierului. Terapia electroconvulsiva (TEC) a izvorit din observatiile, facute in anii ’30, ca persoanele care sufereau de epilepsie si depresie tindeau sa se bucure de o imbunatitire a starii lor psihice cand treceau prin perioade de atacuri deosebit de frecvente. Conc1uzia evidenta a fost aceea de a le induce atacuri persoanelor care altfel nu le-ar fi avut. Initial, s-a realizat acest lucru prin injectarea unor substante chimice si prin alte masuri, cum ar fi folosirea unor lumini stroboscopice. Cea mai eficienta metoda a fost considerata a fi trecerea unui curent electric intre doi electrozi plasati pe tample.

TEC a dat roade. A fost primul tratament care a insemnat cu adevarat ceva pentru pacientii grav bolnavi care, prin natura simptomelor lor, erau incapabili sa ia parte la orice forma de terapie verbala. Intr-adevar, unele suflete nefericite, care fusesera inchise in azile vreme de ani de zile, au capatat o noua speranta de viata normala.

Antidepresive

Un progres a fost reprezentat de punerea la punct a medicamentelor antidepresive. Primul, iproniazida, era folosit la inceputul anilor ’50 ca medicament antituberculos in marile spitale de ftiziologie ale vremii. Pacientii se dadeau in vant dupa el, deoarece le provoca stari euforice. Insa asistentele nu erau la fel de entuziaste in privinta pacientilor maniaci care se vanturau de colo-colo, tulburandu-le saloanele. Asa incat a incetat utilizarea sa ca antibiotic. Pe de altii parte, cand le era administrat pacientilor depresivi, avea un efect la fel de spectaculos, cel putin in unele cazuri. Astfel s-a nascut prima clasa de antidepresive – Inhibitorii Monoamin-Oxidazei (IMAO).

Imipramina

Apoi, s-a observat ca imipramina, un medicament utilizat pentru tratamentul bolii Parkinson, le ridica moralul pacientilor deprimati care sufereau de parkinson, intr-un mod permanent, care indica faptul ca nu era vorba doar despre un stimulent.

Medicii au observat ca reserpina, un medicament hipotensiv, producea o gama de simptome imposibil de distins fata de cele ale depresiei clinice. Acest medicament actioneaza prin scaderea nivelului unui neurotransmitator chimic, noradrenalina. Medicii au pus observatiile acestea cap la cap si au emis ipoteza ca o lipsa a noradrenalinei in anumite regiuni ale creierului ar putea constitui cauza bolii. Faptul ca imipramina marea in mod considerabil nivelul noradrenalinei disponibile in exact aceleasi regiuni ale creierului a confirmat teoria. De fapt, s-a descoperit ca acest medicamentpotenta actiunea unui alt neuro-transmitator chimic, serotonina. In mod logic, s-a descoperit ca acest compus chimic era chiar si mai important in depresii decat noradrenalina. Aparitia imipraminei, primul antidepresiv triciclic, urmat rapid de amitriptilina si apoi de o multime de altele, a schimbat viata a milioane de persoane care sufereau de depresie clinica.

Anii ’60

Continua avansul psihoterapiilor. In anii ’60 si ’70 se dezvolta psihoterapia comportamentala. Psihoterapeutul comportamental nu este interesat de trecutul tau; ceea ce faci acum, pe moment, este tot ce conteaza. El preda tehnici si induce o schimbare in actiuni care sa faca posibila o functionare mai buna. Tehnicile comportamentale s-au dovedit foarte eficiente in tratarea persoanelor suferind de anxietate si prin urmare au un rol si in depresii, cele doua afectuni tinand sa mearga mana in mana.

Psihologii au inceput ulterior sa se concentreze asupra relatiilor dintre actiuni si ganduri. Au admis faptul ca persoanele deprimate tind sa aiba o gandire negativista si au emis ipoteza ca daca le-ar putea schimba felul de a gandi, ar putea fi influentata chiar boala, atat pe moment, cat si pe termen lung. Au avut dreptate.

Terapia depresiei presupune, pentru inceput, identificarea simptomelor care caracterizeaza aceasta afectiune. Depresia… Lucruri care pana mai ieri iti faceau placere, nu mai prezinta nici o atractie; actiuni pe care le executai fara nici o problema par din ce in ce mai dificil de intreprins. Aproape toate initiativele dispar, lipsa motivatiei conducand la amanarea majoritatii proiectelor aflate in derulare si chiar la incetarea lor. Intalnirile cu prietenii se raresc, discutiile cu acestia devin oarecum monotone, sterile, lipsite de consistenta bucuriei contactului social. Incet, incet, culorile vietii devin cenusii. Conform informatiilor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, depresia este o boala extrem de frecventa. Aceasta afecteaza aproximativ 121 de milioane de oameni in intreaga lume. Prevalenta acestei tulburari este inalta: una din sapte persoane va suferi un episod depresiv pe parcursul vietii. Citeste mai mult „Terapia depresiei – afectiunea psihica a secolului XXI”