Terapia Depresiei

Depresiv sau posedat

Probabil ca depresia clinica este cea mai neinteleasa dintre toate bolile, insa tendinta noastra actuala de a-i stigmatiza pe cei care sufera de ea nu reprezinta decat o reflectare palida a ceea ce se intampla in trecut. Scrierile de inceput descriu persoanele care se aflau intr-o stare de recluziune extrema, dintre care multi sufereau de depresie clinica probabil, ca fiind… posedati. Acest model demoniac strabate intreaga literatura a Greciei Antice, desi Hipocrate, care probabil ca a reprezentat un consortiu medical al vremii, punea accentul pe o abordare mai umanista si mai descriptiva. El a fost primul care a descris „depresia”, o reflectare a faptului ca simptomele sau comportamentele pot fi produse de procese psihologice.

Putina istorie

Autorii romani si evrei erau in favoarea modelului posedarii in cazul bolilor mintale si acesta apare in Biblie nu doar o data. Pe intregul cuprins al Europei, posedarea si vrajitoria erau explicatiile preferate ale schimbarilor suferite de o persoana in cursul bolii depresive si a altor boli care afecteaza mintea, chiar pana la mijlocul secolului XVIII si in America de Nord chiar pana mai tarziu. Tratamentul era simplu si brutal si era prezentat in Malleus Malleficarum, publicat in 1486.

In Evul Mediu, depresia era privitia ca rezultand de pe urma unui exces al functiilor ficatului, care ar fi condus la acumularea de „bila neagra”.

Kraepelin

La sfarsitul secolului XIX, situatia incepe sa se imbunatateasca pentru persoanele care erau tratate in azile, insa, din descrierile existente, numai cele care erau considerate un pericol pentru societate primeau tratamente. Numai cateva dintre ele ar fi suferit de boli depresive severe, majoritatea suferind de schizofrenie sau handicapuri mintale severe. Un profesor german de psihiatrie, Emil Kraepelin, a fost cel care a prezentat pentru prima oara „modelul medical” al afectiunilor psihologice, chiar la inceputul secolului XX. El admitea ca simptomele psihologice cum ar fi cele ale schizofreniei, maniei si depresiei probabil ca aveau baze fizice, desi pana in acel moment nu erau cunoscute. Acesta a fost un pas urias in directia conceptului potrivit caruia cei care, din cauza simptomelor lor nu pot participa la yiata sociala,, erau mai curand bolnavi, decat rai sau degenerati.

Terapia electroconvulsiva

Cam in aceeasi perioada in care scria Kraepelin, Freud si apropiatii lui isi intareau teoria. In sfarsit, cineva scotea la iveala concepte care puteau fi transpuse in tratamente. Freud nu a respins modelul medical al tulburarilor psihologice, el credea ca, in cele din urma, un anumit suport fizicdin creier era raspunzator pentru toate tulburarile mintale. Insa el recunostea, de asemenea, ca procesele psihologice si fiziologice nu pot fi separate; mintea rezida in structura fizica a creierului. Terapia electroconvulsiva (TEC) a izvorit din observatiile, facute in anii ’30, ca persoanele care sufereau de epilepsie si depresie tindeau sa se bucure de o imbunatitire a starii lor psihice cand treceau prin perioade de atacuri deosebit de frecvente. Conc1uzia evidenta a fost aceea de a le induce atacuri persoanelor care altfel nu le-ar fi avut. Initial, s-a realizat acest lucru prin injectarea unor substante chimice si prin alte masuri, cum ar fi folosirea unor lumini stroboscopice. Cea mai eficienta metoda a fost considerata a fi trecerea unui curent electric intre doi electrozi plasati pe tample.

TEC a dat roade. A fost primul tratament care a insemnat cu adevarat ceva pentru pacientii grav bolnavi care, prin natura simptomelor lor, erau incapabili sa ia parte la orice forma de terapie verbala. Intr-adevar, unele suflete nefericite, care fusesera inchise in azile vreme de ani de zile, au capatat o noua speranta de viata normala.

Antidepresive

Un progres a fost reprezentat de punerea la punct a medicamentelor antidepresive. Primul, iproniazida, era folosit la inceputul anilor ’50 ca medicament antituberculos in marile spitale de ftiziologie ale vremii. Pacientii se dadeau in vant dupa el, deoarece le provoca stari euforice. Insa asistentele nu erau la fel de entuziaste in privinta pacientilor maniaci care se vanturau de colo-colo, tulburandu-le saloanele. Asa incat a incetat utilizarea sa ca antibiotic. Pe de altii parte, cand le era administrat pacientilor depresivi, avea un efect la fel de spectaculos, cel putin in unele cazuri. Astfel s-a nascut prima clasa de antidepresive – Inhibitorii Monoamin-Oxidazei (IMAO).

Imipramina

Apoi, s-a observat ca imipramina, un medicament utilizat pentru tratamentul bolii Parkinson, le ridica moralul pacientilor deprimati care sufereau de parkinson, intr-un mod permanent, care indica faptul ca nu era vorba doar despre un stimulent.

Medicii au observat ca reserpina, un medicament hipotensiv, producea o gama de simptome imposibil de distins fata de cele ale depresiei clinice. Acest medicament actioneaza prin scaderea nivelului unui neurotransmitator chimic, noradrenalina. Medicii au pus observatiile acestea cap la cap si au emis ipoteza ca o lipsa a noradrenalinei in anumite regiuni ale creierului ar putea constitui cauza bolii. Faptul ca imipramina marea in mod considerabil nivelul noradrenalinei disponibile in exact aceleasi regiuni ale creierului a confirmat teoria. De fapt, s-a descoperit ca acest medicamentpotenta actiunea unui alt neuro-transmitator chimic, serotonina. In mod logic, s-a descoperit ca acest compus chimic era chiar si mai important in depresii decat noradrenalina. Aparitia imipraminei, primul antidepresiv triciclic, urmat rapid de amitriptilina si apoi de o multime de altele, a schimbat viata a milioane de persoane care sufereau de depresie clinica.

Anii ’60

Continua avansul psihoterapiilor. In anii ’60 si ’70 se dezvolta psihoterapia comportamentala. Psihoterapeutul comportamental nu este interesat de trecutul tau; ceea ce faci acum, pe moment, este tot ce conteaza. El preda tehnici si induce o schimbare in actiuni care sa faca posibila o functionare mai buna. Tehnicile comportamentale s-au dovedit foarte eficiente in tratarea persoanelor suferind de anxietate si prin urmare au un rol si in depresii, cele doua afectuni tinand sa mearga mana in mana.

Psihologii au inceput ulterior sa se concentreze asupra relatiilor dintre actiuni si ganduri. Au admis faptul ca persoanele deprimate tind sa aiba o gandire negativista si au emis ipoteza ca daca le-ar putea schimba felul de a gandi, ar putea fi influentata chiar boala, atat pe moment, cat si pe termen lung. Au avut dreptate.

Terapia depresiei presupune, pentru inceput, identificarea simptomelor care caracterizeaza aceasta afectiune. Depresia… Lucruri care pana mai ieri iti faceau placere, nu mai prezinta nici o atractie; actiuni pe care le executai fara nici o problema par din ce in ce mai dificil de intreprins. Aproape toate initiativele dispar, lipsa motivatiei conducand la amanarea majoritatii proiectelor aflate in derulare si chiar la incetarea lor. Intalnirile cu prietenii se raresc, discutiile cu acestia devin oarecum monotone, sterile, lipsite de consistenta bucuriei contactului social. Incet, incet, culorile vietii devin cenusii. Conform informatiilor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, depresia este o boala extrem de frecventa. Aceasta afecteaza aproximativ 121 de milioane de oameni in intreaga lume. Prevalenta acestei tulburari este inalta: una din sapte persoane va suferi un episod depresiv pe parcursul vietii. Citeste mai mult „Terapia depresiei – afectiunea psihica a secolului XXI”